
AURSF saluta decizia Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) de validare a legii anti-camatarie si ii solicita Presedintelui Romaniei sa o promulge in cel mai scurt timp posibil
Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) saluta decizia CCR de respingere a sesizarii de neconstitutionalitate depuse de un grup de parlamentari, referitoare la legea privind protectia consumatorilor cu privire la costul total al creditarii prin intermediul
institutiilor financiare nebancare (IFN), cunoscuta si ca legea anti-camatarie.
AURSF ii solicita presedintelui Romaniei sa promulge legea in cel mai scurt timp posibil, pentru a-i ajuta pe toti romanii aflati in situatii extrem de dificile, in conditiile dobanzilor camataresti practicate pe aceasta piata de unele IFN-uri.
AURSF ii multumeste public domnului senator Daniel ZAMFIR pentru perseverenta, hotararea si determinarea de care a dat dovada pentru ca aceasta lege sa devina realitate, dar si pentru deschiderea de a prelua mai multe amendamente importante pentru consumatori propuse de AURSF.
De asemenea, AURSF multumeste tuturor parlamentarilor care, prin votul lor favorabil, au facut posibil acest rezultat.
Dupa promulgarea legii, niciunui roman nu i se va mai putea cere sa plateasca unui IFN mai mult decat dublul valorii creditului, existand de asemenea, si o plafonare a dobanzilor care pot fi percepute consumatorilor, in functie de tipul, respectiv valoarea creditului.
De asemenea, pentru prima data, consumatorii vor putea depune solicitarile de rezolvare amiabila a solicitarii de reducere a dobanzilor, respectiv a costului total al creditului si prin intermediul asociatiilor de consumatori.
„
Aproape 3 luni si jumatate au avut de asteptat romanii cu credite la IFN-uri pana cand Curtea Constitutionala a Romaniei a permis legii, dupa o ampla analiza, sa avanseze in forma in care a fost aprobata de Parlamentul Romaniei, pentru a fi promulgata de Presedintele Romaniei. Facem un apel de suflet catre Presedintele Romaniei sa o promulge in cel mai scurt timp posibil, pentru a curma cosmarul cu care se confrunta un numar foarte mare de romani, cei mai multi dintre ei cu venituri mici si cu un grad redus de educatie financiara.
afirma Alin Iacob, presedintele AURSF.
Citeste comunicatul integral dand click pe butonul de mai jos: