
Stimate domnule Prim-Ministru,
Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF), Asociatia pentru Apararea Drepturilor si Intereselor Consumatorilor (APCONS) si Asociatia CREDERE pentru Informarea, Consilierea si Educarea Consumatorilor, in calitate de asociatii active si profund implicate in sustinerea drepturilor si intereselor consumatorilor din Romania, saluta incheierea rapida a interimatului nefericit de la conducerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, in conformitate cu solicitarea noastra publica de la finalul lunii noiembrie.
In acelasi timp, insa, regretam numirea in functia de Presedinte al ANPC a unei persoane fara nicio zi de experienta in ceea ce priveste protectia consumatorilor.
Sustinem pe deplin una dintre prioritatile anuntate de dumneavoastra la preluarea mandatului de prim-ministru si anume “readucerea competentei si profesionalismului in functionarea institutiilor publice” insa ne exprimam indoiala ca aceasta numire respecta acest deziderat.
Consideram ca a venit momentul ca vocea, talentul si sustinerea politica sa nu mai fie singurele criterii luate in calcul de decidenti atunci cand desemneaza conducatori ai unor institutii specializate ale statului, unde este nevoie de reactii rapide si competente inca din prima zi de mandat.
De asemenea, multumindu-va pentru facilitarea unei intalniri interesante si constructive cu Secretarul General al Guvernului, va reiteram cererea de a ne intalni si cu dumneavoastra, atunci cand agenda va va permite. Ne place sa credem ca intelegeti importanta rezolvarii juste a problemelor cu care se confrunta consumatorii, stakeholder pe care se bazeaza cresterea economica a Romaniei si care, cel putin din acest motiv, ar trebui sa beneficieze de tot atata atentie din partea dumneavoastra ca si reprezentantii mediului de afaceri,
Cu deosebita consideratie,
Alin Iacob, presedinte AURSF
Vasile Cazan, presedinte APCONS
Dorinel Tanase, presedinte Credere
Bucuresti, 18.12.2019