Impreuna suntem mai puternici

Testimonial Sergiu Fratean

Povestea mea cu banca incepe in martie 2008. Proaspat casatorit am hotarat ca este timpul sa ma asez la casa mea, asa ca am achizitionat un teren si am demarat actele pentru autorizatia de constructie a unei case in care sa locuiesc impreuna cu sotia mea. Intre timp trebuia sa gasesc banii pentru a ridica constructia, asa ca am luat la pas toate bancile din oras sa obtin cea mai buna oferta de credit. Asa am ajuns sa iau un credit de nevoi personale in CHF de la OTP Bank pe care l-am garantat cu apartamentul parintilor mei. De ce CHF? Pentru ca era promovat intens de catre banci (CHF moneda stabila, etc), pentru ca avea dobanda jumatate sau mai putin decat la LEI (5,7% fata de 17% la lei) si pentru ca numai acolo ma incadram cu venitul raportat la suma pe care o obtineam. Graficul initial arata bine, era impartit in rate perfect egale pentru toate cele 360 de luni, nu vad de ce atata risipa de hartie cand ei stiau ca, fiind dobanda variabila, scadentarul era valabil  doar 3 luni.  Am acceptat conditiile si am semnat, bucuros ca pot demara lucrarile. Doar ca la fiecare trei luni dobanda crestea „in conformitate cu politica Bancii” asta pe langa faptul ca si Leul nostru, saracul, pierdea tot mai mult teren in fata stabilului CHF.

Prin ianuarie 2015 cand Banca Elvetiei a lasat liber cursul CHF, francul elvetian a „explodat” rau de tot in raport cu leul, eu ajungand sa platesc o rata dubla fata de cea initiala din 2008. Imi ajunsese cutitul la os. Aveam deja trei acte aditionale de esalonare pentru dificultati la plata ratelor care mai mult au agravat situatia decat au usurat-o. Am cautat pe internet sa vad daca si alte persoane au trecut prin ce am trecut eu si asa am auzit pentru prima data despre Clauze Abuzive. Incepusem sa inteleg ca banca ma pacalise interpretand in favoarea sa unele clauze sau netinand cont de alte clauze din contract care ma avantajau pe mine.

M-am hotarat sa imi caut dreptatea in instanta de judecata. Binenteles am cautat cei mai buni avocati, care au mai castigat procese pe clauze abuzive, chiar cu aceeasi banca ca si a mea, cu contract identic cu al meu. Am gasit la Cluj, eu fiind din Bistrita am suportat toate costurile de deplasare si onorariul avocatului. Am fost prezent la toate sedintele de judecata atat la Tribunal cat si in apel la Judecatorie. Eram curios sa vad cum se imparte dreptatea in instantele din Romania. Dezamagire maxima. Dupa 2 ani in care am sperat sa mi se faca dreptate m-am ales cu o formulare  gen: „… aceasta problema este distincta de modul in care a fost formulata clauza criticata si nu constituie obiectul prezentului litigiu, in cadrul caruia critica vizeaza clauza contractuala insasi…”. In traducere libera: „bine-bine, va inteleg perfect ce vreti sa spuneti dar nu asta ati cerut sa se judece”. Cum? Adica ditamai avocatul, adus taman din Cluj, nu s-a facut bine inteles in ceea ce avea sa ceara? Sau poate nu a inteles judecatorul? In fine, subiect incheiat. Eram din nou la punctul de plecare.

Ma gandeam sa deschid un nou proces, dar asta insemna timp indelungat, alti 2 poate 3 sau chiar 4 ani. Intr-un final am apelat la CSALB. Am zis hai sa incerc, merge repede, nu costa bani si tine doar de mine sa-l conving pe conciliator ca am dreptate. Usor de zis, greu de realizat. Am completat actele le-am trimis si am asteptat. Dupa vreo luna am primit raspunsul: cerere respinsa. Atunci chiar m-am enervat. Cum adica? Eu vreau sa solutionez litigiul, banca si-a dat si ea acordul in scris ca ar vrea sa solutioneze litigiul, numai domnul conciliator nu a vrut, pe motiv ca exista deja o sentinta definitiva a unei instante de judecata. I-am explicat ca „…sunt atatea cauze pe care le-am mentionat si asupra carora va puteti pronunta dumneavoastra: de exemplu cauza de risc valutar, conversie in lei la un anumit curs, modul cum a variat dobanda, impreviziunea, etc. Sentinta Civila nr. XXXX/2016 la care cred ca va referiti, cea care mi-ati cerut-o in data de 14.07.2017 si am trimis-o in aceeasi zi se pare ca am trimis-o degeaba pentru ca hotararea in dosarul CSALB … era emisa inca din 13.07.2017, deci nu aveati cum sa o lecturati. De unde stiati dumneavoastra despre ce cauza era vorba in acea Sentinta daca nu ati citit-o?…” Binenteles nicio reactie din partea CSALB.

Atunci am vrut sa afle toata lumea ce solutie de doi bani am primit la mult laudata CSALB si am trimis hotararea si reactia mea la hotararea CSALB mai multor asociatii de protectie a consumatorilor din domeniul financiar printre care si AURSF. Foarte prompti, cei de la Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF),  au intrat pe fir si s-au interesat de cazul meu. Un domn, Cristian, mi-a promis ca voi fi contactat presedintele Asociatiei, pentru a ma reprezenta la CSALB.  Din acel moment nu mai eram singur. Au fost suficiente cateva telefoane si in cateva zile domnul Alin Iacob imi promitea ca voi avea parte de o conciliere echitabila din partea CSALB. Sa stiti ca asa a si fost. Simteam ca vorbele mele aveau greutate avand in spate Asociatia, simteam ca stam la masa negocierilor doua parti egale, chiar trei parti – pentru ca prezenta AURSF acolo impunea respect atat pentru banca cat si pentru conciliator. Am negociat mult, din septembrie 2017 pana in aprilie 2018, timp in care am participat la 4 intalniri la sediul CSALB cu reprezentantii bancii, am trimis zeci de emailuri, am vorbit sute de minute la telefon atat cu domnul Alin Iacob cat si cu conciliatorul CSALB. Iar la final am ajuns la un consens. Am convertit creditul din CHF in lei, am obtinut un discount la sold si am diminuat si marja fixa.

In concluzie pot sa spun ca nu as fi reusit nimic de unul singur.  Faptul ca m-am inscris in asociatia AURSF si am devenit membru cu drepturi depline a facut diferenta intre o conciliere dreapta si ce am primit eu la inceput. Parerea mea este ca, la CSALB, conciliatorul vrea sa solutioneze dosarul cat mai repede si tinde sa puna presiune pe cel mai slab. Or, exact acest lucru nu a lasat sa se intample domnul Alin Iacob, presedintele Asociatiei. M-a sfatuit indeaproape si m-a sustinut in toate demersurile mele. De aceea ii multumesc pentru aceasta sustinere si totodata pentru timpul acordat.

Fac apel la toti cei care au o problema de natura financiara (legata de un credit bancar, o asigurare, o pensie privata) sa apeleze cu incredere la echipa AURSF. Eu nu am facut altceva decat sa ma inscriu in Asociatie ca membru cotizant, mi-am platit cotizatia anuala, o suma modica (echivalentul a mai putin de 3 pachete de tigari) si am beneficiat de sprijinul unor profesionisti in domeniul serviciilor financiare.


AURSF sprijina romanii care vor sa beneficieze de servicii financiare la standarde europene, pe toti cei care vor sa fie aparati de abuzurile celor care se cred mai presus de legi si reglementari, pe toti cei care vor sa contribuie la echilibrarea raportului de forte dintre drepturile si obligatiile celor care intra in relatii contractuale cu furnizorii si intermediarii de servicii financiare! Insa este foarte greu sa mentinem un nivel ridicat al activitatilor noastre, in lipsa resurselor financiare. Statul roman nu aloca niciun ban sustinerii asociatiilor de consumatori. De aceea, e nevoie de sprijinul tau.