EXCLUSIV / Decizie istorica in Romania. O banca este obligata sa imparta riscul valutar cu clientul

22.05.2016 – Libertatea.ro

O decizie istorica a fost luata zilele acestea de catre o instanta din Romania in cazul creditarii iresponsabile facuta de bancile locale. Tribunalul din Ilfov a decis in premiera nationala ca riscul valutar in cazul unui credit in franci elvetieni sa fie impartit intre banca si client.

Cine este primul beneficiar al acestei decizii

Andreea Cristoforidis este fondatorul grupului Grupului Clientilor cu Credite in CHF (GCCC). Inca din anul 2011 ea a solicitat bancii impartirea echitabila a riscului valutar, solicitari care au ramas fara raspuns. In cadrul negocierii ce a fost condusa de AURSF in 2015 s-a solicitat celor 7 banci cu portofoliu semnificativ de CHF impartirea echitabila a poverii intre banca si client, insa bancile au ramas impasibile. Creditul luat de Andreea in 2008 are o valoare de echivalentul a 140.000 de euro, adica 238.000 franci elvetieni.

“Ma astept ca bancile sa contraatace pentru ca din pacate pentru ele nu mai tin cont de ce tip de client sta in fata lor si care este situatua lui, daca are dreptate in ceea ce cere sau nu, ele trebuie sa se razboiasca cu clientul. In loc sa isi aleaga cu discernamant clientii inainte de semnarea contracteor prefera sa se razboiasca cu clientii de buna credinta, pentru a nu crea hazard moral”, a declarat pentru Libertatea, Andreea Cristoforidis. Clientul a mai afirmat ca nu a dorit, pe parcursul contractului, decat un parteneriat echitabil, lucru care i-a fost refuzat.

Razboiul continua

In cadrul negocierilor purtate in numele a aproximativ 1.500 de debitori cu credite in franci elvetieni cu bancile care au acordat asemenea credite, le-am cerut sa isi asume responsabilitatea creditarii iresponsabile de dinainte de criza si sa imparta povara acestor credite cu debitorii. Am venit cu mai multe propuneri, una dintre ele fiind si aceea de a nu lasa debitorii sa suporte singuri riscul valutar, ci de a-l repartiza in mod egal intre debitor si banca. Atunci bancile nu au fost de acord, dar decizia de acum a instantei arata ca solicitarea noastra a fost una justa, morala si responsabila,

ne-a declarat Alin Iacob, presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF).